Mare atenție la bancomate! Banii dispar instant de pe card. 5 greșeli pe care le faci frecvent la ATM
Deși majoritatea operațiunilor financiare de care avem nevoie se pot efectua prin aplicațiile mobile ale băncilor la care avem conturi deschise, sau plătind direct prin card la comercianții cu POS, încă avem nevoie și de bani cash. Iar pentru a-i obține, trebuie, de obicei, să îi scoatem de pe card.
Această operațiune a devenit din ce în ce mai sigură în ultimii ani. Băncile și-au îmbunătățit sistemele de securitate ale ATM-urilor, iar în cazul în care se întâmplă o problemă, un client poate bloca extrem de rapid și simplu cardul respectiv, pentru a evita ca o persoană rău intenționată să scoată bani de pe el, sau să efectueze diferite plăți.
Chiar și așa însă, utilizatorii cardurilor nu sunt complet protejați. În fond, știi cum se zice Ce îți faci cu mana ta, e bun făcut, prin urmare, trebuie să nu te bazezi nici pe sistemele de securitate, deși reprezintă un motiv de liniște, nici pe faptul că ție nu ți se poate întâmpla.
Trebuie să faci tot ce ține de tine pentru a te asigura că banii tăi sunt în siguranță și nu vei fi victima unor persoane care îți vânează portofelul.
Prin urmare, trebuie să știi că atunci când folosești un ATM îți poți vulnerabiliza singur securitatea portofelului tău, dacă faci anumite greșeli, aparent neînsemnate.
5 greșeli pe care le faci frecvent la ATM, dar care te pot lăsa falit
- Scoți bani de la ATM-uri exterioare, amplasate în zone întunecate. Dacă faci acest lucru, te expui din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, poți fi victima unui skimming, care presupune că atacatorii montează sisteme speciale de citire a datelor de pe card, pe ATM-uri. Pe de alta, poți fi atacat de o persoana rău intenționată, dacă bancomatul se află în zone rău famate, sau slab iluminate. Alege bancomatele din interiorul sediilor băncilor, unde ai acces prin scanarea cardului și care sunt supravegheate video.
- Nu acoperi cu mâna tastatura, atunci când introduci codul PIN. Codul PIN trebuie să fie știut doar de tine. E esențial să îl introduci cu o mână, iar cu cealaltă să te asiguri că nimeni din jurul tău nu vede cifrele respective.
- Ții cardul în portofel, alături de un bilețel pe care ai notat codul PIN, sau ai codul scris chiar pe card. Trebuie să iei în calcul faptul că, dacă îți pierzi portofelul sau cardul, persoana care îl găsește va avea acces instantaneu la banii tăi. E indicat să memorezi acest cod.
- Ai setat ca PIN 1234 sau alte combinații de tipul 000, care sunt primele pe care atacatorii le încearcă, și sunt ușor de dedus, dacă în preajma ta, la ATM, se află o persoană care urmărește mișcările mâinii tale pe tastatura bancomatului, chiar dacă o acoperi cu cealaltă mână.
- Nu ai setată o limită de retragere numerar, adaptată nevoilor tale. E inutil să ai o limită de 5.000 de lei pe zi, din moment ce niciodată nu efectuezi această operațiune. Ar fi doar o portiță prin care le-ai facilita munca unor escroci care ar pune mâna pe cardul tău și ar încerca să îl golească. Setează o limită de retragere numerar cât mai mică, adaptată nevoilor tale reale.